Trebuie să recunosc că am încetat să mai comunic despre munca mea în domeniul Psihologiei deoarece sunt foarte multe informații psihologice aproape oriunde. Poți afla despre narcisism, parenting, relații toxice, stimă de sine și traume atât în discuții cu prietenii cât și într-una din trei postări pe rețele sociale. Trebuie să recunosc și că am militat în toate felurile pentru ca acest lucru să se întâmple. Am crezut că prin cunoaștere psihologică, lucrurile capătă denumire, înțelegere și chiar sens. De exemplu, e altfel când identifici sub amăgirea ta o nevoie, o traumă trecută sau o proiecție a relației de atașament. Mai scurt și mai clar, îți înțelegi partea de contribuție la propria viață și poți fi chiar împuternicit cu privire la provocările relaționale și situaționale. De altfel, așa a apărut Metoda C.L.A.R. de studiere a Psihologiei. O metodă prin care studiezi procesele psihice proprii în stare de conștientizare, obținând pe lângă autocunoaștere și optimizare existențială. Am avut convingerea fermă că Psihologia ar trebui să servească vieții în loc să explice sec mecanica omenescului în manuale despre senzații, percepții și reprezentări.

După câțiva ani buni de observare, am constatat că informațiile psihologice pot face și rău, pe lângă bine. Psihologia a devenit încet, încet, pop-psihologie. Limbajul ușor în care se prezintă procesele psihice a încurajat pe multă lume să creadă că se pricepe și are ceva de spus. De acum, cred că psihologii ar trebui să vorbească și despre riscuri. Din punctul meu de vedere, auto-diagnosticarea, contaminarea emoțională, re-traumatizarea, simplificarea și idealizarea sunt doar câteva din problemele apărute odată cu informarea și marketingul reușit al Psihologiei.

Auto-diagnosticarea

Diagnosticul este o problemă chiar și pentru specialiști. Pentru ca un simptom să devină diagnostic, trebuie monitorizat până devine clară frecvența și intensitatea. Nu orice tristețe este depresie. Nu orice nesiguranță este anxietate. Nu orice emoție negativă este traumă, după cum nu orice refuz este traumă de respingere. Accesibilizarea acestor informații a făcut ca mulți oameni să își lipească de sine un diagnostic care, mai apoi, chiar poate deveni real, ca orice profeție care se auto-îndeplinește. Dacă până de curând oamenii care chiar aveau depresie, traume sau anxietate generalizată se chinuiau ne-diagnosticați, acum jumătate dintre adolescenți și peste jumătate de consumatori de ”creatori de conținut” au depresie, traume, anxietate, sunt victime ale narcisiștilor psihopați sau a gaslighting-ului. Mă gândesc că am trecut în cealaltă extremă și că, poate, pendulul se va echilibra după mai multe dinamici extreme. Între timp, mă tem că mulți oameni vor experimenta ne-necesar afecțiuni imaginare.

Contaminarea emoțională

Călătoria către sine a unor oameni dornici de expresie de sine, cu o pagină pe social-media cu mulți falloweri, poate atinge și călătoria altor oameni. Traumele, limitele sau chiar un diagnostic ascuns al celui care comunică pot contamina psihicul celui care se lasă influențat. Dacă nu ești atent sau conștient, te poți trezi într-un vortex traumatic care nu-ți aparține sau poți adera la atitudini care pot deveni sursă de autoamăgire, de falsificare și limitare a realității tale.

Re-traumatizarea

De asemenea, să intri în contact cu medii insuficient profesionalizate, în încercarea de a te vindeca de traume, te poate răni suplimentar, adâncind rana inițială. De preferat este să fii atent la tipul de intervenție și la calificarea celui care promite vindecare, ca să eviți o re-traumatizare. Apropierea de rană presupune multă empatie și multă competență, altfel, poți infecta sau mări rana. Uneori, îmi imaginez trauma ca pe o bombă. Îți trebuie multă atenție și competență să nu te trezești cu o explozie doar pentru că vrei să o dezactivezi.

Idealizarea

Am observat o tendință foarte optimistă în psihoterapie. Pare că orice este cu putință, limitele sunt date de mintea noastră și e doar o chestiune de competența terapeutului ca să obții vindecare absolută, relații minunate, chiar bani și abundență pe toate planurile. Cu toate acestea, eu nu am văzut încă omul acesta nou: total vindecat, total securizat în atașamente, capabil de manifestare prin simplă intenție conștientă. Dar, am văzut oameni mai vindecați decât alții, mai capabili decât alții să ceva sau altceva.

Simplificarea

Sunt convinsă că toți cei care își descriu experiențele, dau sfaturi sau fac podcasturi cu teme psihologice vor să ofere un GPS care să conducă către o viață trăită din plin, în care să se experimenteze în siguranță, acceptare și încredere. Dar, un ghid existențial este foarte greu de realizat din cauza faptului că oamenii au genetici diferite, medii de viață diferite și nu e așa simplu cum și ce e de făcut. În plus, o idee e la fel de adevărată ca și opusul ei. De exemplu, ”Iubește-te pe tine însuți” este un sfat bun pentru cineva deconectat de la propriile nevoi, dar este un sfat prost pentru un narcisist.

Dacă nu poți, ca și consumator, să observi cum funcționează motivația, ce ascunde memoria, ce crează imaginația, cum se falsifică percepția, cum se i-raționalizează gândirea și cum se poate stimula iar și iar aceeași emoție, adică să fii aproape psiholog, e posibil să devii victima pop-psihologiei. Te poți diagnostica aiurea, te poți contamina de probleme pe care nu le ai, pe poți re-traumatiza sau poți avea speranțe nerealiste de la psihoterapie. Sfatul meu, la fel de necerut ca și al altora: atunci când te expui la informații și procese din sfera psihologiei și psiho-terapiei, asigură-te că ești sprijinit să trăiești viața din plin iar revenirea asupra suferințelor trecute nu te țin captiv în gânduri repetitive și resentimente. Sau, fă o specializare în psihologie, să înțelegi ce îți vând oamenii aceștia optimiști în pași simpli și rapizi:).

Alina Căprioară